325

Definiția niceeană: „fiind de o ființă cu Tatăl”

Disputa care a început la Alexandria în jurul interpretării textului din Prov 8:22 și a învățăturii lui Arie despre Fiul ca o creatură (despre Arie, vezi articolul din secțiunea de Hristologie) a fost adusă în fața sinodului de la Niceea, convocat de împăratul Constantin. Deja în primăvara anului 325, un sinod la Antiohia l-a susținut pe Alexandru al Alexandriei și i-a anatematizat pe cei trei episcopi disidenți, inclusiv pe Eusebiu de Cezareea. Crezul niceean L-a mărturisit pe Fiul ca fiind „născut din Tatăl, unul-născut, adică din ființa Tatălui, Dumnezeu din Dumnezeu, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, de o ființă cu Tatăl” și i-a anatematizat pe cei care spun „a fost când nu era”. Cuvântul „de o ființă” (homoousios), conform cărților, a fost propus de împărat, posibil la sugestia lui Osius din Cordoba; acesta nu era biblic, dar a fost necesar deoarece arienii interpretau expresiile biblice în felul lor. Atanasie, conform lui Berkhof și González, a fundamentat consubstanțialitatea soteriologic: doar Cel care este El Însuși Dumnezeu ne poate uni cu Dumnezeu.