381 (acceptare – 451)

Simbolul niceo-constantinopolitan: compunere, dezbaterea asupra originii și acceptare

Potrivit lui Lebedev, Crezul celui de-al Doilea Sinod Ecumenic l-a corectat și completat pe cel niceean: „Dumnezeu din Dumnezeu” și „din ființa Tatălui” au fost omise (înlocuite cu „născut mai înainte de toți vecii”), învățătura despre întrupare a fost expusă mai pe larg („din Duhul Sfânt și din Fecioara Maria”, „răstignit sub Ponțiu Pilat”, „a cărui împărăție nu va avea sfârșit”), iar articolul despre Duhul Sfânt a fost dezvoltat („Domnul, de viață dătătorul, care de la Tatăl purcede…”). Lebedev susține că acest Crez a fost îndreptat mai ales împotriva lui Marcellus și a lui Apolinarie, mai degrabă decât împotriva macedonienilor, și că ideea unui nou crez ar fi putut veni doar de la antiohieni, care au condus sinodul. Un crez baptismal aproape identic este deja prezentat în Ancoratus al lui Epifanie (373 sau 374); ipoteza lui Harnack, conform căreia crezul a fost atribuit abia ulterior sinodului din 381, se baza pe acest fapt, pe care Lebedev îl respinge. Roma și Alexandria au refuzat mult timp să recunoască sinodul și crezul său; crezul a fost stabilit definitiv la Sinodul de la Calcedon în 451.