355–363

Partidele antiniceene (anomei, omii, omiușieni) și reconcilierea din 362–363

Devenind singur împărat, Constantius, prin viclenie și forță, i-a determinat pe episcopii apuseni să fie de acord cu eusebienii la sinoadele din Arles și Milano (355). O formulă cunoscută sub numele de „blasfemia de la Sirmium” l-a declarat pe Fiul inferior Tatălui și a interzis discutarea „ousiei” – ceea ce, potrivit lui González, a echivalat cu o condamnare a Niceei; sub presiune, chiar și Osius din Cordoba și papa Liberius au semnat-o. Partida antiniceeană s-a divizat în anomei (Fiul este „nepotrivit” cu Tatăl), omii (Fiul este pur și simplu „asemenea” Tatălui) și omiușieni (Fiul este „asemenea după substanță”); în 359–360, „Simbolul datat” omiian a devenit mărturisirea oficială a Imperiului. Între timp, omiușienii se apropiau de apărătorii consubstanțialității: Sinodul din Alexandria din 362 a recunoscut că atât „o ipostas”, cât și „trei ipostasuri” pot fi înțelese într-un sens ortodox, iar Sinodul din Antiohia din 363 a acceptat Simbolul niceean, interpretând „consubstanțial” ca asemănare după substanță.