325–346

După Niceea: ambiguitatea termenului „de o ființă”, Marchel al Ancyrei și schisma dintre Răsărit și Apus

Decizia Sinodului de la Niceea, conform lui Berkhof, nu a fost sfârșitul, ci începutul controversei. González arată că episcopii au interpretat „de o ființă” în moduri diferite, iar tăcerea crezului despre distincția dintre Tatăl, Fiul și Duhul l-a făcut suspect ca o concesie adusă sabelianismului. Adversarii Niceei i-au atacat pe apărătorii ei: Eustatie al Antiohiei a fost depus, Atanasie a fost trimis în exil, Marchel al Ancyrei a fost condamnat. Marchel a învățat că Dumnezeu este o Monadă indivizibilă în care Cuvântul și Duhul dau doar temporar impresia unei diade sau triade, și că Împărăția Fiului se va sfârși; conform lui Pelikan și Berkhof, acest lucru a confirmat acuzația de sabelianism împotriva niceenilor. Răsăritul, la Antiohia (341), a mărturisit trei ipostasuri și l-a condamnat pe Marchel, în timp ce Apusul, după ce i-a reabilitat pe Atanasie și Marchel la Roma și la Serdica, a insistat pe un singur ipostas; cele două părți s-au separat în terminologie.