1560–1685

Ortodoxia reformată și predestinarea: de la Beza și Zanchi la Turretin, Ursinus și Amyraut

McGrath îi distinge pe Calvin de calvinism: succesorii lui Calvin, sistematizându-i învățătura prin metoda aristotelică, au dat predestinării un loc central, iar din jurul anului 1570 tema alegerii a devenit dominantă în teologia reformată. Conform lui González, Beza și Zanchi au derivat predestinarea din doctrina despre Dumnezeu – atotștiința și atotputernicia Sa – mai degrabă decât din experiența harului, și au insistat pe ispășirea limitată, o concluzie pe care Calvin însuși nu a tras-o. O abordare diferită se găsește în Catehismul de la Heidelberg (1563), unde predestinarea este plasată după doctrina despre biserică, ca o expresie a experienței mântuirii, și la Moïse Amyraut, care, conform lui González, l-a înțeles pe Calvin mai clar decât calviniștii „stricți”. În secolul al XVII-lea, Francis Turretin a oferit schema infralapsariană clasică a ordinii decretelor divine.