a doua jumătate a secolului al XVI-lea – secolul al XVII-lea

Ortodoxia protestantă și „scolastica protestantă”: întoarcerea lui Aristotel

În perioada ortodoxiei, conform lui McGrath, doctrina a devenit principalul mijloc de autodefinire confesională pentru luterani și calviniști. Teologii reformați au apelat la metoda aristotelică: Vermigli, care studiase la Padova, a introdus metoda, iar Beza a construit teologia deductiv pornind de la decretul alegerii, în timp ce Calvin procedase inductiv de la evenimentul istoric al lui Isus Hristos; astfel, predestinarea s-a mutat din doctrina mântuirii în doctrina despre Dumnezeu. În luteranism, Gerhard, în „Loci theologici”, a bazat sistemul pe metafizica lui Aristotel așa cum a fost interpretată de Suárez, îndepărtându-se de Luther; ortodoxia a atins apogeul la Calov și Quenstedt (1683). González consideră denumirea de „scolastică protestantă” parțial corectă.