1603–1619

Arminius, Remonstranța (1610) și Sinodul de la Dort (1618–1619)

Jacob Arminius (1560–1609), un elev al lui Beza și un calvinist convins, a intrat în conflict la Leiden începând cu 1603 cu supralapsarianul Franciscus Gomarus și a respins alegerea necondiționată: Dumnezeu îi alege pe cei despre care a prevăzut că vor crede și vor persevera în credință; harul prevenient este dat tuturor și este suficient pentru credință, dar nu este irezistibil; Hristos a murit pentru întreaga rasă umană. În 1610, patruzeci și șase de pastori au semnat Remonstranța în cinci puncte. Sinodul internațional de la Dort a respins-o și a adoptat canoane sub cinci capete: alegerea necondiționată, o ispășire eficientă doar pentru cei aleși, deși moartea lui Hristos este suficientă pentru toți, umanitatea moartă în păcat și harul irezistibil, și perseverența sfinților. Conform lui González, după standardele secolului al XVI-lea, atât Arminius, cât și remonstranții ar fi fost considerați calviniști, totuși, în mai puțin de un secol, predestinarea a devenit piatra de încercare a ortodoxiei calviniste.