1567–1606

Controverse catolice despre har după Trident: Baius, Báñez, Molina și controversa „de auxiliis”

Tridentul a definit că nu ne putem întoarce la Dumnezeu fără harul prevenient, dar că voința poate și trebuie să coopereze cu acesta; cum să fie reconciliate aceste afirmații a rămas o chestiune de controversă. La Salamanca, Báñez a învățat că Dumnezeu dă har eficient celor aleși și îl reține de la cei reprobați; la Louvain, Baius a susținut că păcatul a corupt însăși natura umană, iar în 1567, Pius al V-lea a condamnat șaptezeci și nouă din propozițiile sale. Iezuitul Luis de Molina, în „Concordia liberi arbitrii cum gratiae donis” (Lisabona, 1588), a propus noțiunea de „cunoaștere mijlocie” și a învățat că harul devine eficient prin consimțământul voinței. Dominicanii au răspuns că harul este eficient în sine, iar controversa „de auxiliis” s-a mutat la Roma; în 1606, Pavel al V-lea a decis să nu decidă, permițând ambele poziții și interzicând acuzațiile reciproce de erezie.