Decretul tridentin despre îndreptățire și anateme împotriva învățăturii protestante

A șasea sesiune a Sinodului de la Trento s-a încheiat pe 13 ianuarie 1547 cu un decret despre îndreptățire format din șaisprezece capitole și treizeci și trei de canoane; González îl numește inima lucrării teologice a sinodului. Îndreptățirea începe cu harul prevenient, independent de merite, dar liberul arbitru trebuie apoi să accepte sau să respingă mântuirea oferită. Îndreptățirea însăși este „nu doar iertarea păcatelor, ci și sfințirea și înnoirea omului lăuntric”: Dumnezeu nu doar impută dreptatea lui Hristos, ci, cu cooperarea liberului arbitru, îl face pe credincios cu adevărat drept. Sinodul a numit drept unică cauză formală a îndreptățirii dreptatea lui Dumnezeu prin care Dumnezeu ne face drepți, respingând astfel compromisul de la Regensburg cu privire la cele două cauze (1541). Sinodul a respins, de asemenea, învățătura reformatorilor despre certitudinea mântuirii.