Secolele al XVIII-lea–al XIX-lea (Strauss – 1835)

Critica istorică a Bibliei: de la Reimarus și Lessing la Școala de la Tübingen și Strauss

Deja în secolul al XVIII-lea, deiștii au ridicat problema istoricității narațiunilor biblice, în special a miracolelor. Publicarea postumă a fragmentelor lui Reimarus a stimulat cercetătorii biblici la studiul critic al Scripturii; Semler a devenit unul dintre fondatorii metodei critico-istorice, iar Lessing a văzut în învățăturile Scripturii și în crezuri doar o etapă în educația neamului omenesc. F. C. Baur a aplicat metodele hegeliene Noului Testament, contrastând teologia „petrină” cu cea „paulină”, iar D. F. Strauss, în Viața lui Isus (1835), a numit narațiunile evanghelice „mituri” care exprimă un adevăr de ordin superior. Potrivit lui Lane, critica istorică a secolului al XIX-lea a ajuns să privească Biblia nu ca pe o autoritate, ci ca pe o sursă care trebuie criticată.