1629–1672

Mărturisirea lui Chiril Lucaris și răspunsul lui Dositei: Scriptura, Tradiția, infailibilitatea Bisericii și transsubstanțierea.

În „Mărturisirea orientală a credinței creștine” (1629), patriarhul Chiril Lucaris a îmbinat dogmele ortodoxe despre Sfânta Treime și Hristos cu principii protestante, în special calvine: Scriptura este Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu și se află deasupra autorității Bisericii, care poate greși; predestinarea, îndreptățirea prin credință și doar două taine, cu o prezență spirituală în Euharistie, în timp ce a numit doctrina romană a transsubstanțierii drept falsă. Sinodul de la Constantinopol din 1638 l-a anatematizat pe Chiril, iar Sinodul de la Iași din 1643 a condamnat Mărturisirea pentru calvinism. Răspunsul a venit prin mărturisirile orientale din secolul al XVII-lea, mai ales Mărturisirea lui Dositei, aprobată de Sinodul de la Ierusalim în 1672: mărturia Bisericii catolice „nu are o autoritate mai mică decât Sfânta Scriptură”, deoarece autorul ambelor este același Duh Sfânt, iar Biserica nu poate greși. Despre Euharistie, Dositei (articolul 17) a proclamat că, după sfințire, pâinea „este schimbată, transformată, transsubstanțiată în adevăratul trup al Domnului însuși”, astfel încât rămân doar aspectul și forma pâinii și a vinului. Mărturisirile orientale au preluat numărul de șapte taine din scolastica târzie și, pentru prezența reală, au folosit termenul metousiosis, corespunzător „transsubstanțierii” latine, păstrând în același timp reținerea cu privire la modul prezenței.