Secolele al XVII-lea – al XVIII-lea

Deismul și Iluminismul: religia naturală împotriva religiei revelate

Iluminismul, conform lui Grenz și Olson, i-a pus pe oameni și rațiunea lor în centru: revelația a ajuns să fie judecată de rațiune, iar formula lui Anselm „Cred ca să înțeleg” a căpătat sensul opus – „Cred ceea ce pot înțelege”. „Religia naturală” (existența lui Dumnezeu și legile morale accesibile rațiunii tuturor popoarelor) a primit statutul de religie adevărată, în timp ce „religia revelată” a fost atacată. Lord Herbert de Cherbury a identificat cinci puncte comune tuturor religiilor, Toland în Christianity Not Mysterious a susținut că revelația este inutilă, iar Tindal a văzut Evanghelia doar ca o expunere a legii naturale universale. Locke a considerat creștinismul, purificat de scolastică, cea mai rezonabilă religie, iar revelația un fel de experiență.