1770–1831 (anii de viață ai lui Hegel)

Hegel: Spirit, dialectică și creștinismul ca religie absolută

Hegel s-a considerat teolog, dar nu a căutat o expunere a doctrinei în formule tradiționale, ci o înțelegere cuprinzătoare a realității și a locului creștinismului în aceasta. El a dus viziunea lui Kant despre rolul activ al minții până la concluzia sa: realitatea este desfășurarea principiului raționalității, Spiritul (Geist); „ceea ce este real este rațional”, iar logica este dinamică și dialectică. Istoria nu este un adevăr ascuns în spatele ei, ci este ea însăși adevăr dinamic. Respingând teoria raționalistă a unei religii naturale universale, Hegel a văzut în creștinism punctul culminant al desfășurării Spiritului – „religia absolută”: întruparea exprimă unirea finală a lui Dumnezeu cu umanitatea, iar Treimea exprimă caracterul dialectic al realității.