Secolele al II-lea–al XIII-lea

Dualismul împotriva bunului Creator: gnostici, manihei, paulicieni, bogomili, catari – și doctrina creației din nimic

Gnosticismul secolului al II-lea, conform lui González (HCT), cuprindea învățături sincretiste pentru care lumea este rezultatul unei erori a unei ființe inferioare, rele sau ignorante, iar mântuirea este eliberarea spiritului înrobit de materie prin cunoaștere secretă. Sistemele gnostice legau creația de cădere și împărțeau oamenii după natură în spirituali, psihici și materiali. Împotriva coeternității platonice a lui Dumnezeu cu materia, Teofil, Clement și Tertulian (Împotriva lui Hermogenes) au afirmat creația din nimic: nimic nu este coetern cu Dumnezeu, El creează printr-un singur act de voință. Aceeași dispută a reapărut cu maniheii (secolul al III-lea) și mai târziu cu paulicienii, bogomilii și catarii: polemiștii răsăriteni din secolele al IX-lea–al XI-lea au răspuns că răul este absența binelui, diavolul este o creatură, iar materia și trupul sunt bune; Sinodul Lateran din 1215 i-a condamnat pe albigei.