a doua jumătate a sec. al II-lea

Învierea trupului și nemurirea sufletului: Tațian, Atenagora și disputa asupra naturii trupului înviat

Împotriva gnosticilor, care respingeau învierea trupească și vedeau sfârșitul ca pe întoarcerea sufletului, eliberat de materie, la Pleromă, scriitorii bisericești din sec. al II-lea au insistat asupra învierii cărnii: predica atribuită lui Clement învață că răsplata credincioșilor va fi primită în carne. Tațian a afirmat că sufletul este muritor în sine și viața după moarte este un dar al lui Dumnezeu; Atenagora, în tratatul său Despre învierea morților, a argumentat că învierea este în acord cu natura lui Dumnezeu Creatorul și este cerută de natura omului, care este om doar în unitatea dintre suflet și trup. Potrivit lui Pelikan, argumentul lui Atenagora indică deja sinteza pe care a exprimat-o Ambrozie: învățătura filosofilor despre nemurire nu este falsă, ci incompletă fără înviere. Ulterior, a existat o dispută asupra identității trupului înviat cu cel anterior: Origen a învățat despre un trup spiritual purificat, Ieronim a insistat asupra acelorași fire de păr și dinți, iar viziunea că trupul este identic a devenit dominantă.