Secolele XVI–XVII

Păcatul strămoșesc în epoca confesională: Trent, Flacius, Baius, socinienii și confesiunile orientale

A cincea sesiune a Sinodului de la Trent a afirmat realitatea și transmiterea păcatului strămoșesc, dar a condamnat opinia conform căreia, prin botez, păcatul este doar „acoperit sau neimputat”: cei botezați devin „nevinovați, nepătați, curați”, și doar o „înclinație spre păcat” rămâne în ei. În luteranism, Flacius a susținut că păcatul strămoșesc nu este un accident, ci însăși substanța umanității căzute și că „substanța noastră este păcatul”; Formula Concordiei a condamnat acest lucru ca pe o eroare maniheistă. La Louvain, Baius a învățat că, prin cădere, s-a pierdut ceva din însăși natura, fiind condamnat de Roma (1567, 1579). Socinienii, conform lui Berkhof, au reînviat pelagianismul, în timp ce confesiunile orientale din secolul al XVII-lea, opunându-se Occidentului augustinian, au vorbit despre „păcatul strămoșesc”, dar au insistat asupra liberului arbitru și au respins dubla predestinare.