1536–1559

Calvin: Unirea cu Hristos, „dubla har” și a treia utilizare a legii

Potrivit lui Calvin, moartea lui Hristos nu face prin ea însăși mântuirea eficientă pentru toți: Hristos și toate binefacerile Sale sunt puse la dispoziția credinciosului prin lucrarea tainică a Duhului Sfânt, a cărui lucrare principală este credința. Credința îl unește pe credincios cu Hristos într-o „uniune mistică”, iar această uniune produce o „dublă grație”: îndreptățirea și regenerarea după chipul lui Hristos; spre deosebire de Bucer, ambele efecte decurg din uniune, nu unul din celălalt (McGrath). Calvin definește îndreptățirea ca acceptarea prin care Dumnezeu ne primește în favoarea Sa ca fiind drepți – iertarea păcatelor și imputarea dreptății lui Hristos, care îmbracă păcătosul ca o haină. Împotriva lui Osiander, el a respins o „amestecare a substanțelor” și a privit faptele nu ca fundament, ci ca rezultat și semn al îndreptățirii. Pentru Calvin, legea este aproape continuă cu evanghelia, iar „a treia ei utilizare” – revelarea voii lui Dumnezeu credincioșilor – a devenit tipică pentru tradiția reformată.