451–553

Monofiziții după Calcedon, Henoticonul și al Cincilea Sinod (553)

Calcedonul nu a pus capăt disputei în Răsărit: majoritatea alexandrinilor au respins formula „în două naturi”, ținându-se de formula lui Chiril „o singură natură întrupată a Cuvântului”, și au fost numiți monofiziți; González îi numește pe majoritatea dintre ei „monofiziți verbali” care l-au respins pe Eutihie și l-au recunoscut pe Hristos ca fiind consubstanțial cu Dumnezeu și cu noi. Henoticonul împăratului Zenon (482) a recunoscut Crezul niceean și cele douăsprezece anateme ale lui Chiril drept standard și a unit Răsăritul cu prețul unei schisme cu Roma care a durat până în 519. Iustinian, căutând să-i reconcilieze pe monofiziți, a condamnat „Cele Trei Capitole” – Teodor de Mopsuestia, scrierile lui Teodoret împotriva lui Chiril și scrisoarea lui Ibas din Edesa; al Doilea Sinod de la Constantinopol din 553 a confirmat condamnarea și a interpretat Calcedonul în spiritul lui Chiril, aprobând formula „unul din Treime a fost răstignit în trup”. Monofiziții nu au fost reconciliați: bisericile coptă, etiopiană, iacobită și armeană au rămas în afara comuniunii calcedoniene.