Secolele V–VIII

Sfânta Treime în disputele orientale de după Sinodul de la Calcedon: Trisaghionul, „unul din Treime a suferit” și sinteza lui Ioan Damaschin

Pelikan arată că disputele hristologice de după Sinodul de la Calcedon au pus problema Sfintei Treimi într-un mod nou. Când unii monofiziți au identificat ipostasul cu natura, oponenții lor au arătat că acest lucru duce la trei ousiai și la triteism. În Antiohia, cuvintele „răstignit pentru noi” au fost adăugate la Trisaghion, și a apărut întrebarea dacă „unul din Treime” a suferit; disputa despre dacă imnul este adresat Treimii sau lui Hristos a durat secole. În secolele VII–VIII, oponenții numeau monotelitismul un „nou triteism”: voința și acțiunea aparțin naturii, care este una pentru cei Trei. În Răsărit, doctrina a fost formulată definitiv de Ioan Damaschin: o substanță și trei Ipostasuri, una în toate, cu excepția modului de existență, întrepătrunzându-se fără confuzie.