451 – mijlocul sec. al VI-lea (asasinarea lui Proterie – 457)

Reacția monofizită după Calcedon

Refuzul unei mari părți a Răsăritului de a accepta Definiția de la Calcedon a dus la o schismă de durată. În Palestina, călugărul Teodosie a mobilizat până la 10.000 de călugări, a ocupat Ierusalimul și l-a expulzat pe arhiepiscopul Iuvenalie. Această situație a durat până când trupele imperiale au restabilit ordinea.

În Alexandria, o parte a orașului a refuzat să-l recunoască pe noul patriarh Proterie, rămânând loială lui Dioscor, care fusese depus. În anul 457, după moartea împăratului Marcian, Proterie a fost ucis de o mulțime în baptisteriu, în ziua de Paști. Scaunul a fost ocupat de Timotei Elurul, care a anatematizat Calcedonul, dar a fost curând exilat de noul împărat Leon I. Sondajul efectuat de Leon I în rândul bisericilor a arătat că majoritatea Răsăritului accepta sinodul, însă Egiptul, condus de monofiziți, a rămas în opoziție.

În Antiohia, Peter Fuller a adăugat la Trisaghionul liturgic cuvintele „care S-a răstignit pentru noi”. Aceasta reflecta învățătura monofizită conform căreia însăși Dumnezeirea a suferit. Peter Fuller a asigurat acolo o poziție fermă pentru monofizitism.

Comunitățile care au respins Calcedonul se aflau în Egipt, Siria, Etiopia și Armenia; Armenia a anatematizat „Tomosul” lui Leon în 491. Sub îndrumarea unor teologi precum Sever al Antiohiei și Iacob Baradeu, aceste comunități s-au organizat treptat în biserici necalcedoniene (monofizite) separate. Acestea au avut propria dogmatică și curente interne (aftartodocheți, teopaschiți și altele).