Al IV-lea Sinod de la Lateran: transsubstanțierea și spovedania obligatorie

Al IV-lea Sinod de la Lateran (1215), convocat de Inocențiu al III-lea, a oferit în canonul 1 prima definiție oficială a transsubstanțierii: trupul și sângele lui Hristos sunt cu adevărat conținute în sacramentul altarului sub chipul pâinii și al vinului, pâinea fiind transsubstanțiată în trup și vinul în sânge prin puterea divină, iar doar un preot hirotonit corespunzător poate săvârși sacramentul. Sinodul a cerut, de asemenea, tuturor credincioșilor să se spovedească la un preot și să primească împărtășania cel puțin o dată pe an, protejând totodată secretul spovedaniei. Toma d'Aquino a dezvoltat doctrina prin distincția aristotelică dintre substanță și accidente: substanța pâinii și a vinului este convertită în întregime, în timp ce proprietățile exterioare rămân. În 1379–1380, Wyclif a respins transsubstanțierea ca pe o inovație recentă, incoerentă din punct de vedere filosofic și contrară Scripturii.