1520

Luther, Despre robia babiloniană a Bisericii: două sacramente și prezența reală fără transsubstanțiere

În tratatul din 1520, Luther a examinat cele șapte sacramente și, folosind filologia umanistă, a recunoscut drept sacrament doar o promisiune divină confirmată de un semn exterior și instituită de Hristos: începând cu trei (botezul, pocăința, frângerea pâinii), până la sfârșitul tratatului a păstrat două – botezul și euharistia. Cina, conform lui Luther, se află într-o „întreită robie”: privarea laicilor de potir, doctrina transsubstanțierii ca robie a metafizicii aristotelice și doctrina despre liturghie ca „faptă bună și jertfă”. Respingând transsubstanțierea, el a păstrat prezența reală: pâinea și vinul rămân, dar devin purtătoare ale trupului și sângelui lui Hristos, iar modul în care se întâmplă acest lucru este o „taină”; teologii de mai târziu au numit aceasta „consubstanțiere”. Pentru Luther, botezul este un semn al îndreptățirii, și el a apărat botezul pruncilor: refuzul acestuia ar face ca puterea botezului să depindă de credința noastră, adică ar deveni o nouă formă de îndreptățire prin fapte.