1147–1151

Cele șapte sacramente: de la Hugo de Saint-Victor și Petru Lombardul până la Conciliul de la Florența

În primele secole, cuvântul sacramentum era aplicat la tot ce era sacru, iar numărul sacramentelor varia de la două la douăsprezece, iar în rândul scolasticilor de la cinci la treizeci. Hugo de Saint-Victor a definit un sacrament ca un element material care „reprezintă prin asemănare, semnifică prin instituire și conține prin consacrare” harul invizibil, concentrându-se asupra a șapte rituri. Petru Lombardul, în „Sentințe” (1147–1151), a fost primul care a întocmit o listă de șapte sacramente și a definit sacramentul, urmându-l pe Augustin, drept „forma vizibilă a harului invizibil”, care atât semnifică, cât și cauzează harul. Toma d'Aquino a acceptat numărul șapte ca fiind tradiția Bisericii, deși, conform lui González, acesta devenise fixat abia recent. În 1439, Sinodul de la Florența, în Decretul pentru armeni, a definit pentru prima dată în mod sinodal cele șapte sacramente.