1545–1563

Sinodul de la Trent și Bellarmine: definiția catolică a Bisericii și autoritatea papală

Conform lui Berkhof, concepția romană despre Biserică nu a fost formulată oficial înainte de Reformă: Trentul însuși nu s-a aventurat să definească Biserica, deoarece curia dorea recunoașterea sistemului papal, în timp ce mulți episcopi susțineau că autoritatea lor provine direct de la Hristos. González arată că, spre sfârșitul sinodului, Pius al IV-lea era „fără îndoială stăpânul adunării”: sinodul i-a cerut să confirme decretele sale, iar papa a devenit sursa autorității sinodului și interpretul său final. Catehismul Tridentin definește Biserica drept adunarea credincioșilor „cu un singur Cap invizibil, Hristos, și un singur cap vizibil, succesorul lui Petru”; Bellarmine, ca o societate legată prin mărturisirea unei singure credințe, aceleași sacramente și supunerea față de păstorii legitimi, în special pontiful roman. El i-a atribuit papei doar o putere temporală indirectă.