1559–1647

Anglia: supremația regală, Hooker și modelele puritane ale Bisericii

Actele din 1534 l-au declarat pe Henric al VIII-lea cap suprem al Bisericii în stăpânirile sale; schimbările vizau autoritatea, nu doctrina. Așezământul elisabetan (1559) a permis doar Biserica Angliei, iar articolul 34 din Cele Treizeci și Nouă de Articole a oferit bisericii naționale – în practică autorităților civile – dreptul de a stabili și schimba riturile. Reformatorii englezi au respins succesiunea apostolică drept criteriu al autorității („succesiunea doctrinei”, Jewel), dar biserica de stat a păstrat controlul asupra hirotoniei. Hooker, în Of the Laws of Ecclesiastical Polity, a învățat că biserica și statul sunt o singură societate cu funcții diferite și că criteriile organizării sunt Scriptura, tradiția și rațiunea. Puritanii au considerat Biblia un ghid complet pentru viața bisericească și s-au divizat în prezbiterieni, congregaționaliști și baptiști, aceștia din urmă înțelegând Biserica drept o adunare a credincioșilor sub legământ, liberă de stat.