1378–1417

Conciliarism: autoritatea sinodului asupra papei

În timpul Marii Schisme a Apusului (1378–1417), când Apusul era divizat între doi și uneori trei papi, mișcarea conciliară a prins putere: un sinod care reprezintă întreaga Biserică ar trebui să determine papa legitim, să vindece schisma, să reformeze Biserica și să pună capăt ereziei. González leagă conciliarismul de nominalism: realitatea Bisericii nu stă într-o idee eternă sau în ierarhie, ci în credincioși înșiși ca trup corporativ. Ockham susținea că autoritatea supremă aparține adunării generale, incluzând laicii, că papa nu are putere temporală și că împăratul îl poate depune. Marsilius din Padova a dus aceste idei la concluzia că Biserica nu ar trebui să aibă jurisdicție asupra statului și că puterea în stat aparține poporului.