1528–1577

Controverse în luteranism după Luther – antinomistă, sinergistă, majoristă, osiandriană – și Formula de Concord

După Luther, luteranii s-au divizat în „luterani stricți” și „filipiști” – adepți ai lui Melanchthon, care, în noile ediții ale Loci communes (din 1521), părea să se îndepărteze de luteranismul original. Agricola a negat legii un loc în predicarea Evangheliei; Melanchthon, iar după el Pfeffinger (1555) și Strigel (1560), au văzut trei cauze în convertire – Cuvântul, Duhul și voința umană, ceea ce adversarii au numit „sinergism”; Major a susținut că faptele bune sunt necesare pentru mântuire, iar Amsdorf că ele sunt dăunătoare acesteia; Osiander (1550) a învățat că divinitatea lui Hristos care sălășluiește în credincios este cea care îndreptățește. Luther însuși fusese numit „antinomist” de către critici, deoarece, pentru el, faptele bune sunt consecința, nu cauza, îndreptățirii. Formula Concordiei (1577) a respins extremele tuturor părților.