Secolele al XVII-lea – al XVIII-lea (1682)

Galicanismul, febronianismul și ultramontanismul: limitele autorității papale

Una dintre principalele chestiuni teologice ale catolicismului în secolele al XVII-lea – al XIX-lea a fost natura și întinderea autorității papale. Galicanii îl considerau pe papă un monarh constituțional supus consiliului; ultramontanii („de dincolo de munți”) îl considerau un monarh absolut de la care derivă chiar și autoritatea consiliului. Richer (1611) a teologizat galicanismul: singurul cap al bisericii este Hristos, care a delegat autoritatea credincioșilor, iar papa este slujitorul consiliului. Cele Șase Articole ale Sorbonei (1663) și Cele Patru Articole ale lui Bossuet (1682) au afirmat independența regelui în chestiuni temporale, au limitat autoritatea papei prin canoanele antice și au negat infailibilitatea sa ca dogmă obligatorie. Febronius (1763) a învățat că autoritatea papei provine de la întreaga biserică și că un consiliu îl poate judeca; de Maistre și Lamennais, dimpotrivă, l-au plasat pe papă deasupra regilor și l-au considerat infailibil.