I Conciliu Vatican: dogma infailibilității papale

Bula lui Pius al IX-lea Ineffabilis Deus (1854) a fost, pentru prima dată în istoria Bisericii, o definiție dogmatică făcută doar de papă, și i-a convins pe ultramontani că proclamarea infailibilității papale era aproape. La I Conciliu Vatican, convocat în 1868, unii doreau o definiție fără limite, majoritatea o definiție care să țină cont de papii care căzuseră în erezie (Liberius, Honoriu), unii episcopi considerau momentul inoportun, iar o minoritate condusă de arhiepiscopii Vienei și Pragăi a respins învățătura. În iulie 1870, constituția „Biserica lui Hristos” a proclamat că pontiful roman, vorbind ex cathedra, posedă infailibilitatea cu care Răscumpărătorul a vrut să fie înzestrată Biserica Sa, și că definițiile sale sunt „ireformabile prin ele însele și nu prin consimțământul bisericii”. Același decret a afirmat jurisdicția directă a papei asupra întregii Biserici.