sfârșitul sec. al IV-lea – începutul sec. al V-lea

Augustin despre taine: validitate, eficacitate și semn

În controversa cu donatiștii, care susțineau că validitatea unei taine depinde de sfințenia slujitorului, Augustin a învățat că taina este săvârșită prin autoritatea lui Hristos și este validă chiar și cu un slujitor nevrednic. Spre deosebire de Ciprian, el a recunoscut ca valide tainele săvârșite în afara Bisericii catolice, dar le-a considerat neregulate și lipsite de folos până când persoana se alătura Bisericii; de aceea, cei care se întorceau nu erau rebotezați, ci primeau punerea mâinilor. McGrath descrie acest lucru ca pe un contrast între „ex opere operantis” al donatiștilor și „ex opere operato” al lui Augustin, pe care l-au acceptat și reformatorii magisteriali. Pentru Augustin, „taina” este înrudită cu „semnul”; el a atribuit botezului curățirea de păcate, regenerarea și darul Duhului, extinzându-le și asupra pruncilor, și a vorbit despre Euharistie atât în termeni realiști, cât și spirituali. Hall și González consideră învățătura sa drept fundamentul teologiei sacramentale occidentale.