1738–1791

John Wesley: harul prevenient, certitudinea și perfecțiunea creștină; Whitefield și frații moravi

La 24 mai 1738, pe Aldersgate Street, ascultând prefața lui Luther la Epistola către Romani, John Wesley a simțit că se încrede în Hristos pentru mântuire și a primit certitudinea că Hristos i-a șters păcatele; certitudinea – mărturia Duhului – a devenit, potrivit lui Lane, „doctrina principală a metodiștilor”. Acuzat de arminianism, Wesley a fost de acord, dar a susținut că nici el, nici arminienii nu neagă păcatul originar și îndreptățirea prin credință; disputa, în viziunea sa, era în esență una singură – despre predestinare: alegerea pentru mântuirea veșnică este condiționată și depinde de credință. Pentru a evita pelagianismul, el a propovăduit o harul prevenient universal care îi face pe toți capabili să primească harul credinței. Sfințirea este un proces al cărui scop este sfințirea deplină, sau desăvârșirea creștină; în locul perseverenței sfinților a calvinismului, există certitudinea, care nu exclude posibilitatea căderii.