1077–1078

Anselm: dovezile existenței lui Dumnezeu în „Monologion” și argumentul ontologic din „Proslogion”

În „Monologion” (1077), Anselm demonstrează existența lui Dumnezeu prin gradele de bunătate: din moment ce distingem grade de bine, există un Bine absolut, cel mai înalt dintre toate ființele; Lane notează presupoziția platoniciană și faptul că Augustin propusese ceva similar. În „Proslogion” (1078), încercând să înțeleagă de ce Psalmul 13 îl numește „nebun” pe cel care neagă pe Dumnezeu, Anselm a propus „dovada ontologică”: toată lumea are un concept despre „cea mai mare ființă concepută”; dacă ar exista doar în minte, s-ar putea concepe una mai mare care să existe și în realitate – ceea ce este contradictoriu. „Și această ființă ești Tu, Doamne, Dumnezeul nostru”. González stipulează că argumentul este valid doar sub anumite ipoteze.