1264–1274

Toma d'Aquino: Cele cinci căi și doctrina analogiei

Toma a respins teza lui Anselm conform căreia existența lui Dumnezeu este evidentă de la sine: în Dumnezeu, esența și existența coincid, astfel încât existența lui Dumnezeu este evidentă în sine, dar „pentru noi, care nu cunoaștem natura divină, nu este evidentă”. Prin urmare, el a propus cinci căi – de la ceea ce este perceput prin simțuri către Dumnezeu: de la mișcare, de la cauză, de la contingent la necesar, de la gradele de perfecțiune și de la scop. González explică acest tip de argument parțial prin aristotelism; Maimonide propusese deja o cale paralelă din lumea sensibilă. Discursul despre Dumnezeu, conform lui Toma, este analogic – între discursul univoc, incompatibil cu transcendența, și discursul echivoc, care contrazice Romani 1:20; aceasta oferă o cunoaștere reală, dar imperfectă a lui Dumnezeu.