Secolul al XII-lea (sinodul din 1141)

Petru Abelard și Bernard de Clairvaux: „teoria influenței morale”

Abelard a respins atât viziunea tradițională asupra drepturilor diavolului asupra umanității, cât și teoria lui Anselm despre datoria față de Dumnezeu, și s-a îndoit de necesitatea unei răscumpărări: Dumnezeu ar fi putut pur și simplu să ierte, iar a cere sângele unui nevinovat ca preț pare crud. Semnificația morții lui Hristos constă în efectul ei asupra noastră: Fiul a luat natura noastră, învățând prin cuvânt și exemplu până la moarte, iar văzând iubirea Sa, suntem treziți la o iubire de răspuns, pe baza căreia Dumnezeu iartă. Principalul său oponent a fost Bernard de Clairvaux: el susținea că exemplul lui Hristos nu ne face sfinți, așa cum exemplul lui Adam nu ne face păcătoși, și credea într-o ispășire obiectivă ca bază a celei subiective, deși nu a oferit o teorie proprie. Sinodul din 1141 l-a condamnat pe Abelard pe baza unei liste de erori întocmite de Bernard.