8 octombrie – 10 noiembrie 451

Al Patrulea Sinod Ecumenic (Calcedon)

După moartea lui Teodosie al II-lea, noii conducători Marcian și Pulcheria au convocat un sinod ecumenic. Acesta s-a deschis la Calcedon pe 8 octombrie 451. A fost cea mai mare adunare a Bisericii antice, cu 500 până la 630 de părinți.

Sinodul a anulat deciziile „Sinodului tâlhăresc” din 449. L-a depus pe Dioscor al Alexandriei în absență, condamnându-l nu pentru credința sa, ci pentru nesupunere. De asemenea, i-a reabilitat pe cei care au avut de suferit în 449 – Teodoret al Cirului, Ibas din Edesa și alții.

Părinții au recunoscut simbolurile niceean și constantinopolitan, precum și scrisorile lui Chiril al Alexandriei drept bază suficientă a credinței. Cu toate acestea, după dispute prelungite, au adoptat o nouă Definiție pe 22 octombrie. Disputele au vizat în special compatibilitatea „Tomului” lui Leon cel Mare cu învățătura lui Chiril.

Definiția a proclamat un singur Hristos, desăvârșit în dumnezeire și desăvârșit în omenitate, consubstanțial cu Tatăl după dumnezeire și cu noi după omenitate. El este recunoscut „în două firi” fără amestecare, fără schimbare, fără diviziune, fără separare, unite într-o singură Persoană și o singură Ipostasă.

Canonul 28 l-a plasat pe Patriarhul Constantinopolului pe o treaptă de onoare egală cu Roma. Acest lucru a provocat un protest acut din partea legaților papali și a Papei Leon însuși.

Definiția a devenit norma pentru Occident și pentru cea mai mare parte a Orientului. Totuși, a fost respinsă de o parte substanțială a Orientului (Egipt, Siria, Armenia), dând naștere unei schisme monofizite de durată.