la începutul secolului al XX-lea (anii 1890–1930)

Controversa dintre fundamentaliști și moderniști în SUA; Conferința biblică de la Niagara

Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, critica istorică a Bibliei și încercările de a reconcilia credința cu darwinismul pătrunseseră în protestantismul american. Apărătorii „fundamentelor” tradiționale ale credinței au început să fie numiți fundamentaliști.

Ideile dispensaționaliste ale lui John Nelson Darby s-au combinat cu doctrina de la Princeton privind ineranța biblică. Acest lucru a dus la formularea a cinci „fundamente” la Conferința biblică de la Niagara (1895): ineranța Scripturii, nașterea din fecioară a lui Isus, moartea Sa substitutivă, învierea Sa trupească și iminenta Sa revenire.

Fundamentalismul și-a tras puterea din mișcările de trezire. Uneori s-a aliat cu confesionaliștii, cum a fost cazul când Adunarea Generală a prezbiterienilor a adoptat „fundamentele”. Însă seminariile tuturor marilor confesiuni au intrat sub control modernist. După aceea, mulți conservatori le-au părăsit și și-au fondat propriile biserici, colegii biblice și seminarii. Fundamentalismul s-a retras în propriul său „ghetou” separatist.