1900–2000

Deplasarea creștinismului spre „Sudul Global” (secolul al XX-lea)

Shelley: în 1900 doar 10 % dintre creștinii lumii trăiau pe continentele Sudului și Estului; un secol mai târziu, cel puțin 70 %. Istoricul Philip Jenkins vorbea despre „Sudul Global” ca despre noul centru al creștinismului, unde predomină credința penticostală și carismatică, iar în opinia lui Shelley expansiunea mondială a creștinismului este în esență o expansiune penticostală

Puncte cheie

• Cifre: în 1900 doar 10 % dintre creștini trăiau pe continentele Sudului și Estului; până în 2000 – cel puțin 70 %.
• Jenkins: la începutul secolului XXI America Latină avea 480 mil. de creștini, Africa – 500 mil., Asia – 313 mil., America de Nord – doar 260 mil. Săptămânal în bisericile anglicane din Nigeria veneau mai mulți oameni decât în toate cele anglicane și episcopaliene din Britania, Europa și SUA; America Latină are de zece ori mai mulți membri ai Adunărilor lui Dumnezeu decât SUA, iar Congo are mai mulți baptiști decât Marea Britanie. La Conferința Lambeth din 1998 creștinii din Sud și-au folosit numărul pentru a promova păreri nemoderne în Occident: „fostul imperiu al reginei Victoria, din Africa de Sud până în Singapore, a lovit înapoi”.
• Africa: în 1900 aproximativ 10 milioane de creștini din 107 milioane (cca 9 %), la începutul sec. XXI – 360 de milioane din 784 de milioane (46 %)
• Cercetătorii se așteaptă ca în primii 25 de ani ai sec. XXI creștinii să fie 2,6 miliarde, iar creștinismul – cea mai răspândită credință
• Orientul Mijlociu și Africa de Nord: creștinii erau 15 % în 1900, iar peste o sută de ani – 5 %
• Shelley: creștinii arabi sunt siliți să renunțe la credință, alungați, uciși, dar vin vești despre convertiri ale musulmanilor, iar bisericile subterane rezistă. Traducerea misionară a Scripturii în limbi locale a stimulat independența culturală; africanii, aflând că patriarhii erau poligami, întrebau de ce misionarii sunt atât de fermi în privința monogamiei. În „Sudul global”, ca în Biserica răsăriteană, răscumpărarea e înțeleasă ca victorie asupra răului, a morții și a satanei (Hristos Biruitorul). Teologii eliberării citesc Biblia ca pe o chemare împotriva nedreptății și îi influențează pe evanghelicii conservatori mai mult în Sud decât în Nord.
• Noll: africanii citesc mai ales Leviticul, asiaticii – Proverbele; creștinii din Sud iau Biblia direct, ca scrisă pentru ei, iar Occidentul păstrează distanța istorică
• Seul: David Yonggi Cho, pastorul celei mai mari biserici penticostale, întrebat de ce femeile conduc într-o cultură masculină: „Așa mi-a spus Dumnezeu”
• Allan Anderson: în multe cazuri capacitatea predicatorului de a vindeca e principalul motiv al creșterii bisericii
• „Înapoi la Ierusalim”: la sfârșitul sec. XX bisericile de casă chineze sperau să trimită 100.000 de misionari în 51 de țări de-a lungul Drumului Mătăsii
• Ținta: cca 5.200 de grupuri și triburi, adesea musulmane, ca Evanghelia să „se întoarcă” de unde a început
• Holmes: în Marea Britanie au crescut bisericile cu majoritate neagră: penticostale, cu accent pe lupta spirituală; „evanghelia prosperității” e disputată.
• Padilla: la începutul anilor 1940 America Latină avea cca 2 milioane de evanghelici la 128 mil. de locuitori; creșterea penticostală ulterioară i-a neliniștit pe catolici. Citându-l pe Walls, hegemonia europeană s-a încheiat: la începutul sec. XXI centrul de greutate al creștinismului se mută spre sud.
• Kwiyani: în Africa toate denominațiunile tradiționale au trebuit să se „penticostalizeze” pentru a nu-și pierde membrii. Lucrarea lui Bonnke „Hristos pentru toate neamurile” (1974–2017) susține că a convertit 61 de milioane de nigerieni între 1998 și 2017; Aladura, mișcare nigeriană de rugăciune începută în 1915 și masivă în 1918 (gripa), credea că doar Dumnezeu vindecă și respingea medicamentele. „Evanghelia prosperității” a fost popularizată de Copeland, Cerullo, Jakes, în Brazilia de Biserica Universală, în Asia de Cho și Prince; după 2000 în Africa a apărut o generație tânără de predicatori ai prosperității care se numesc profeți (Bushiri, Makandiwa, T. B. Joshua). Bogăția profeților îi motivează pe adepți („dacă Dumnezeu face asta pentru pastor, face și pentru mine”), deși criticii notează stilul lor somptuos. Penticostalii africani demonizează religia tradițională, dar creșterea lor nu se explică fără ea – între cele două există, după el, o „linie directă”.

Persoane

• Philip Jenkins
• Mark Noll
• David Yonggi Cho
• Allan Anderson
• Reinhard Bonnke

Loc

America Latină, Africa, Asia