sec. II–III

Cultul, botezul și rânduiala bisericească creștină timpurie

Euharistia duminicală era o celebrare plină de bucurie a învierii. Începând cu secolul al II-lea, masa comună (agapa) s-a separat treptat de Euharistia propriu-zisă. Până la mijlocul secolului al III-lea, Euharistia a fost redusă la pâine și vin. Doctrina prezenței reale a lui Hristos și caracterul sacrificial al Cinei erau deja conturate până atunci (Ignatie, Iustin, Irineu, Ciprian), fără a fi încă disputate.

Botezul era de obicei săvârșit la Paști prin întreită cufundare, după un catehumenat îndelungat. Botezul pruncilor este atestat de Tertulian, care s-a opus acestuia ca fiind o inovație, și de Origen. Acesta a primit o fundamentare teologică din partea lui Ciprian, care l-a legat de doctrina păcatului strămoșesc.

În paralel, însăși concepția despre Biserică s-a schimbat în cursul secolului al II-lea. Comunitatea ca „popor al lui Dumnezeu” a făcut loc unei înțelegeri a Bisericii ca organizație externă condusă de un episcop, moștenitorul apostolilor. Episcopatul monarhic a fost stabilit la Roma până în anul 200. Acesta a separat episcopii de prezbiteri, din rândul cărora au apărut preoții parohi în secolul al III-lea.

Biserica de casă excavată la Dura-Europos (256 d.Hr.) este cel mai vechi loc cunoscut, construit special pentru cultul creștin.