1962–1965

Al II-lea Sinod Vatican: colegialitatea episcopilor și Biserica în lumea modernă

Ioan al XXIII-lea, ales în 1958, a convocat sinodul de dragul „aggiornamento”-ului: dogma este neschimbătoare, dar forma exprimării sale poate și trebuie să se schimbe; protestanții sunt „frați separați”. Conform lui Lane, constituția despre Biserică încearcă să corecteze accentul pus de Primul Sinod Vatican pe suveranitatea absolută a papei: episcopii sunt „succesori ai apostolilor în autoritatea de a învăța și de guvernare pastorală”, iar corpul episcopilor are putere supremă și deplină asupra Bisericii universale „împreună cu capul său, pontiful roman, și niciodată fără el”, în timp ce papa păstrează puterea deplină, supremă și universală. Rahner a înțeles catolicitatea ca întrupare a Bisericii în diversele situații ale lumii și a dezvoltat colegialitatea episcopilor ca un semn al catolicității, mai degrabă decât o limitare a puterii papale. Constituția pastorală Gaudium et spes a exprimat solidaritatea Bisericii cu bucuriile și speranțele, tristețile și angoasele oamenilor din timpul nostru.