1869–1871

Primul Conciliu Vatican, dogma infailibilității papale și schisma veche-catolică

Pius al IX-lea a convocat Primul Conciliu Vatican în 1868. Acesta s-a deschis la 8 decembrie 1869 sub controlul ultramontaniștilor conduși de cardinalul Manning.

La 18 iulie 1870, constituția Pastor Aeternus a fost adoptată cu o majoritate copleșitoare: 522–533 voturi pentru și 2 împotrivă, cu peste o sută de abțineri. Aceasta a proclamat că papa, vorbind ex cathedra despre credință și morală, este infailibil. Definițiile sale sunt ireformabile prin ele însele, fără consimțământul bisericii. Conciliul a fost întrerupt de Războiul Franco-Prusac și nu a fost niciodată închis în mod oficial.

Istoricul german Ignaz von Döllinger a refuzat să accepte dogma și a fost excomunicat. Unii catolici din Germania, Austria și Țările de Jos au format biserica „veche-catolică” sub conducerea episcopului Reinkens.

La 20 septembrie 1870, la două luni după proclamarea dogmei, trupele italiene au ocupat Roma. Papa s-a declarat „prizonier al Vaticanului”. Puterea temporală a papalității, care data din perioada „Donației lui Pepin” (756), a luat sfârșit.