399–419

Augustin, „Despre Treime”: de la unitatea ființei la Persoane, relații și analogii psihologice

Cele cincisprezece cărți ale lui Augustin, „Despre Treime”, adună realizările părinților anteriori și, conform lui González, stabilesc cursul teologiei trinitare occidentale; Berkhof vede în ele desăvârșirea concepției occidentale despre Treime. Spre deosebire de capadocieni, care au pornit de la diversitatea ipostasurilor către unitatea ousiei, Augustin începe cu unitatea esențială a lui Dumnezeu: Tatăl, Fiul și Duhul sunt singura primă cauză a tuturor lucrurilor, „nu trei atotputernici, ci un singur atotputernic”. El definește distincțiile Persoanelor ca fiind „relaționale” – nici substanțiale, nici accidentale. El caută chipul Treimii în sufletul uman, creat după chipul lui Dumnezeu: memoria, înțelegerea și voința (iubirea) alcătuiesc o singură minte.