Secolele al III-lea – al IV-lea

Tertulian și antropologia latină: traducianism, păcatul moștenit și botezul pruncilor

Viziunea stoică a lui Tertulian l-a condus la ideea că sufletul este o entitate corporală derivată din sufletele părinților, așa cum trupul provine din trupuri; pe acest traducianism se bazează afirmația sa că păcatul este transmis de la părinți la copii: „moștenirea sufletului este moștenirea păcatului”. Potrivit lui González (HCT), în mare măsură sub influența lui Tertulian, această înțelegere a păcatului strămoșesc a devenit răspândită în Occident. Berkhof urmărește apariția treptată a doctrinei occidentale în secolele al III-lea–al IV-lea: Ciprian înclina spre păcătoșenia originară, Ambrozie și Ilarie au învățat clar că toți au păcătuit în Adam, dar au păstrat sinergismul. Pelikan arată că practica botezului pruncilor a devenit o premisă pentru doctrina păcatului strămoșesc: Ciprian a fost primul care a legat-o clar de „contagiunea morții străvechi”.