120–200

Apologeții secolului al II-lea (Aristide, Tațian, Atenagora, Teofil al Antiohiei, Meliton al Sardesului)

Pe lângă Iustin, o întreagă serie de apologeți au apărat credința (cca 120–200). Aceștia au răspuns zvonurilor despre incest și canibalism, precum și criticilor păgânilor educați (Celsus, Cornelius Fronto).

Aristide din Atena a adresat cea mai veche apologie păstrată împăratului Hadrian. Tațian, un ucenic al lui Iustin, a scris „Discurs către greci”, a pus bazele encratismului sirian și a compilat „Diatessaronul” – o armonie a celor patru Evanghelii care a rămas în uz în Siria de Răsărit timp de trei secole. Atenagora din Atena, în „Rugăminte pentru creștini”, a respins acuzațiile de imoralitate și a scris un tratat separat despre învierea trupurilor. Teofil al Antiohiei, în cele „Trei cărți către Autolic”, a fost primul care a folosit cuvântul „Treime”. Meliton al Sardesului a compilat una dintre primele liste ale cărților Vechiului Testament și a lăsat o omilie pascală.