Secolul al XVI-lea (Münster – 1525–1535)

Reforma și lucrurile din urmă: respingerea chiliasmului și „împărăția” din Münster

Bisericile protestante ale Reformei au respins doctrina mileniului: Luther a respins cu dispreț „visul” unei împărății pământești a lui Hristos înainte de Judecată, Confesiunea de la Augsburg (art. 17) condamnă „opiniile iudaice” conform cărora, înainte de învierea morților, sfinții vor prelua împărăția lumii, iar A doua Confesiune Helvetică (cap. 11) condamnă „visele iudaice” despre o epocă de aur pe pământ înainte de ziua Judecății. Reformatorii au învățat că trupul înviat va fi același cu cel prezent, au făcut distincție între judecata particulară de la moarte și judecata generală și au susținut doctrina fericirii veșnice și a pedepsei veșnice. Chiliasmul a reînviat printre anabaptiștii mai fanatici: sub presiunea persecuțiilor, Melchior Hoffman a așteptat un sfârșit iminent și un Nou Ierusalim și a respins pacifismul absolut al primilor anabaptiști, iar adepții săi, Jan Matthys și Ioan din Leiden, au transformat această așteptare într-un apel la arme. În Münster, ei au preluat puterea, au proclamat sfârșitul ca fiind aproape, i-au expulzat pe „cei nelegiuiți”, iar Ioan s-a declarat rege al Noului Sion; căderea orașului a fost o lovitură mortală pentru anabaptismul revoluționar.