Secolele al II-lea–al IV-lea

Răscumpărarea oferită Satanei, înșelarea diavolului și victoria lui Hristos: Origen și Grigorie de Nyssa

Potrivit lui Pelikan, Părinții din secolele al II-lea–al III-lea au pus un accent deosebit de puternic pe semnificația mântuitoare a învierii, de unde și teoria „clasică” a ispășirii ca victorie a lui Hristos asupra dușmanilor umanității: Origen a scris că moartea lui Hristos a marcat începutul răsturnării stăpânirii diavolului, iar Irineu că Hristos, ca om, a învins „legându-l pe cel tare”. Origen, conform lui Berkhof, a oferit mai multe perspective asupra lucrării lui Hristos fără o unitate – îndumnezeirea naturii, exemplu, jertfă pentru păcat, eliberare de sub puterea Satanei – și a introdus o idee nouă: Satana l-a acceptat pe Hristos ca răscumpărare, neînțelegând că nu-L poate reține pe Cel fără de păcat; el „a înghițit momeala umanității” și „a fost prins în cârligul divinității”. Grigorie de Nyssa, în „Marele Catehism”, a repetat și a justificat ideea Satanei înșelate, în timp ce Grigorie de Nazianz a respins cu batjocură răscumpărarea oferită Satanei și ideea că Tatăl ar fi cerut o răscumpărare. Coborârea lui Hristos la iad a fost, de asemenea, legată de victoria asupra diavolului.