Sec. al II-lea – prima jumătate a sec. al III-lea

Lucrarea lui Hristos la Părinții apostolici, apologeți și gnostici

La Părinții apostolici, conform lui Berkhof, lucrarea lui Hristos este prezentată neuniform: uneori ca eliberare de păcat și moarte prin suferințele Sale, alteori ca revelație a Tatălui și o nouă lege morală; nu există încă o doctrină sistematică a ispășirii. Cea mai semnificativă afirmație se află în Epistola către Diognet: Dumnezeu Își dă Fiul ca răscumpărare, iar păcatul este acoperit de dreptatea lui Hristos. Pentru apologeți, Hristos este mai presus de toate un Învățător, iar Evanghelia o „lege nouă”; dar suferințele lui Hristos sunt recunoscute insistent ca drum către iertare și eliberare de păcat și de diavol. Pelikan distinge trei definiții ale conținutului mântuirii – revelația adevărului, iertarea păcatelor și nemurirea cu îndumnezeire –, mântuirea fiind înțeleasă cel mai adesea ca izbăvire de moarte. Pentru gnostici, răscumpărarea este eliberarea spiritului din tărâmul întunericului și al materiei prin cunoaștere, iar pentru Marcion, moartea lui Hristos este prețul prin care Dumnezeul iubirii a răscumpărat oamenii de la Demiurg.