Secolele al IV-lea – al XV-lea

Monoteismul trinitar în fața iudaismului și islamului

Deja Grigorie de Nyssa a prezentat Treimea ca o cale de mijloc: din concepția iudaică rămâne unitatea naturii, din elenism – distincția ipostasurilor. În secolele al VII-lea – al XI-lea, partea iudaică a obiectat împotriva Treimii, a icoanelor și a crucii, iar creștinii au răspuns apelând la „Șema”, la „să facem om” și la afirmația că Avraam cunoștea deja Treimea. Apariția islamului, potrivit lui Pelikan, a pus în fața teologiei bizantine o nouă provocare pentru care era slab pregătită: principalele puncte de divergență au fost unitatea lui Dumnezeu și profeția lui Mahomed. Creștinii au răspuns că cele trei ipostasuri au o singură substanță și nu sunt trei zei, iar Tatăl este singurul principiu al Fiului și al Duhului; apologetica Treimii a ocupat un loc central în tratatele antimusulmane.