Secolele al III-lea–al V-lea

Impasibilitatea și imuabilitatea lui Dumnezeu ca axiomă comună

Pelikan arată că teologii creștini au acceptat de obicei ca axiomă doctrina filozofică a impasibilității lui Dumnezeu – libertatea Sa față de schimbare și suferință – fără prea multă preocupare pentru susținerea biblică: ea străbate scrierile lui Grigorie Taumaturgul, Tertulian, Atanasie, Chiril al Alexandriei, Apolinarie și Grigorie de Nyssa. Diferiți autori au reconciliat-o în moduri diferite cu mânia lui Dumnezeu și cu Hristos cel răstignit. Potrivit lui Pelikan, acest lucru este legat de „de-iudaizare”: în iudaism, imuabilitatea era înțeleasă ca fidelitate față de legământ, în timp ce în creștinism a devenit o axiomă ontologică pe care ambele părți ale controverselor hristologice și-au construit concluziile opuse. Clement vedea impasibilitatea ca pe un ideal și pentru creștinul gnostic; Lane consideră acest ideal străin Bibliei.