Secolele al XVI-lea – al XX-lea

Creație, știință și evoluție: de la revoluția științifică la Tennant, Pierre Teilhard de Chardin și Bernard Ramm

Descoperirile lui Copernicus au distrus imaginea medievală a lumii pe trei niveluri, iar punctul culminant al revoluției științifice a fost universul lui Newton ca un mecanism ordonat, supus legilor; umanitatea a încetat să mai fie centrul creației. Lane distinge trei răspunsuri ale teologilor la teoria lui Darwin: respingerea ei, adaptarea la teologia tradițională sau reinterpretarea teologiei în lumina evoluției. Tennant înțelegea impulsurile moștenite de la animale doar ca „material” al păcatului, iar păcatul în sine ca un act al voinței împotriva conștiinței. Pierre Teilhard de Chardin vedea întreaga realitate evoluând conform „legii complexității-conștiinței” către „punctul Omega” – Hristos; pentru el, păcatul și răul sunt o imperfecțiune inevitabilă și un produs secundar al evoluției. Bernard Ramm (1954) a negat orice contradicție între știința adevărată și Biblie și a preferat să vorbească despre „creație progresivă”.