secolul al IV-lea

Biserica și imperiul în secolul al IV-lea: Eusebiu, Teodosie, Ambrozie

Eusebiu de Cezareea a considerat convertirea lui Constantin și fondarea unui imperiu creștin ca pe o etapă naturală a creștinismului și l-a prezentat pe împărat ca pe imaginea pământească a Cuvântului, care își conduce supușii la Cuvânt și servește drept interpret al Cuvântului lui Dumnezeu; criticii l-au acuzat de „botezarea” concepției orientale despre un monarh „divin”. Edictul lui Teodosie Cunctos populos (380) cerea tuturor popoarelor să mărturisească credința pe care romanii au primit-o de la apostolul Petru și, conform lui Hall, Teodosie a căutat să identifice Biserica și Imperiul. Ambrozie al Milanului, dimpotrivă, a introdus principii ale independenței bisericii: „ceea ce este al lui Dumnezeu aparține lui Dumnezeu, nu lui Cezar”, „împăratul este în biserică, nu deasupra ei”. În 390, el a obținut pocăința publică a lui Teodosie.